Rafael Nadal, debut câștigător în 2016: titlu la demonstrativul din Abu Dhabi. „Am încredere că pot fi foarte competitiv anul acesta”

Rafael Nadal, debut câștigător în 2016: titlu la demonstrativul din Abu Dhabi.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rafael Nadal a început cu un trofeu anul în care împlinește 30 de ani: a câștigat turneul demonstrativ Mubadala World Tennis Championship, învingându-l în finala de sâmbătă pe canadianul Milos Raonic, scor 7-6(2), 6-3, după 90 de minute de joc.

Ibericul de pe locul cinci în clasamentul ATP s-a impus pentru a treia oară în Abu Dhabi, după 2010 și 2011: „Este fantastic să începi anul așa, câștigând meciuri în fața unora dintre cei mai  buni jucători. Am jucat la nivelul la care trebuie să joc, tenis foarte bun – pentru asta sunt foarte bucuros. Simt că am ajuns aici într-o formă foarte bună”, a punctat Nadal la conferința de presă de la finalul meciului.

„Rafa”a încheiat pe o pantă ascendentă anul 2015, reușind abia în luma octombrie prima victorie în fața unui jucător de Top 5, iar  ibericul insistă că acum „problemele de încredere” și „anxietatea simțită pe teren”, în 2015 – sunt istorie. Serviciul – punctul nevralgic al jocului spaniolului în 2015 – a arătat solid în duelul cu un specialist al acestei lovituri, Milos Raonic. Loviturile de forehand tăioase nu au lipsit, iar ibericul poate pune momentul de cădere din setul doi al semifinalei de vineri cu David Ferrer pe seama faptului că a fost primul meci jucat.

Joc bine. Muncesc mult pentru a reveni, pentru a-mi ridica nivelul. Obiectivul meu pentru 2016 este să fiu competitiv în fiecare turneu pe care îl joc„, anunță ibericul, care le promite fanilor și își amenință totodată competiția: „Pauza competițională, în Mallorca, a fost excepțională – am avut vreme bună și ne-am putut antrena cât am vrut. Am reușit să mă bucur de această perioadă. Sunt bucuros, simt că am muncit suficient de bine. Am terminat anul 2015 cu senzații pozitive. Mă simt bine, mă simt pregătit. Pasiunea va fi acolo și am încredere că pot fi foarte competitiv anul acesta„.


Nadal, alături de voluntarii turneului. Foto: twitter @MubadalaTennis
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile de joburi
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Strigătul disperat al fiicei milionarului român care a ajuns falit, la fel ca Irinel Columbeanu: Şi unui câine îi dai o pâine!
Strigătul disperat al fiicei milionarului român care a ajuns falit, la fel ca Irinel Columbeanu: Şi unui câine îi dai…
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Mașinile care au primit interzis pe șosele. Se aplică din 20 Mai, ora 00:00
Mașinile care au primit interzis pe șosele. Se aplică din 20 Mai, ora 00:00
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi scria unuia dintre tinerii de 15 ani VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi…
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×